L****** V******* R***
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul L****** V******* R***, CNP , fiul lui Natural şi Marcela, născut la data de 09.02.1984, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 180/2008 a Jud. Huedin şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 217/2008, emis de Jud. Huedin şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în com. Poieni, sat Poieni, nr. 35B, jud. Cluj. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Şciuchin Mihaela. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare.
Hotarare 901 din 16.06.2010