D***
CreditorS* M**** M**** S**
DebitorO**
IntimatAvând în vedere că începând cu data de 01.10.2011 se desfiintează Sectia Comercială a Tribunalului Galati si se înfiintează două sectii noi, respectiv Sectia a II-a Civilă si Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, urmează a se muta prezentul dosar de la Sectia Comerciala la Sectia a II-a Civila (Tribunalul GALAŢI) ,dispunându-se înregistrarea la secţia a-II-a Civilă, cu acelaşi număr de dosar la care se adaugă indicele *.
În vederea continuării procedurii
în vederea continuării procedurii;
În vederea continuării procedurii acordă termen la 16.05.2011, sala 11, ora 9,00;
Hot.: admite cererea; dispune deschiderea procedurii simplificate de faliment; numeşte lichidator judiciar pe Cont Expert IPURL; fixează data limită de înregistrare a creanţelor la 7.01.2011; fixează data adunării creditorilor la 15.02.2011, sala 11, ora 9;
În vederea continuării procedurii acordă termen la 23.11.2010, sala 11, ora 9,00;