S* O***** R****** S*
Apelant ReclamantA******** D* P********** P*********
Intimat PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. ORANGE ROMANIA S.A, cu sediul în Bucureşti, Bd. Lascăr Catargiu nr. 51-53, sector 1 în contradictoriu cu pârâta A******** D* P********** P********* nr. 2 bl. S4, sc. 9, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Primăverii nr. 2 bl. S4 sc. 9, jud. Cluj, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 martie 2011.
pentru citarea reclamantei cu solicitarea de a depune anexa 4 la contract şi reprezentantul pârâtei să depună procesul verbal privind măsurătorile
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 28 februarie 2011, sala 249, ora 12, pentru când pârâta are termen în cunoştinţă; se va cita reclamanta cu menţiunea obligaţia de achitare a timbrului judiciar de 4,6 lei şi cu menţiunea de a face dovada achitării chiriei aferente contractului de închiriere, în intervalul 2009-2010. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să facă dovada avizului de reziliere a contractului la care face referire în întâmpinare şi a existenţei unor măsurători care depăşesc limita legală, la care, de asemenea, face referire ăn întâmpinare. Prorogă punerea în discuţie a excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârâtă.
Amână soluţionarea cauzei pentru data de 31 ianuarie 2011, sala 249, ora 12,00, sala 249, pârâta are termen în cunoştinţă prin reprezentantul acesteia d-nul avocat BODESCU COSMIN LEONARD, pentru când se va repeta procedura de citare a reclamantei comunicându-i-se un exemplar din întâmpinarea depusă de pârâtă.