I********* P********** J******** A****
Recurent ReclamantM**** V***** D*****
Intimat PârâtRespinge acţiunea precizată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2010.
Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului. Pune în vedere reclamantului prin consilier juridic să formuleze şi să depună la dosar până la termenul următor interogatoriul propus pentru a fi administrat pârâtului. Se citează pârâtul cu copie de pe precizare şi cu menţiunea de a se prezenta personal în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea aplicării disp.art.225 Cpc. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31 mai 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2010, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat Contencios Administrativ Şi Fiscal.