P****** A**** S*** M****
Intimat RECLAMANTS N A********* I************ T******** T***** V*** S*
Recurent PARATAdmite în parte acţiunea civilă formulată de contestatorul PEIANOV-AVRAM SAVA-MILAN, în contradictoriu cu intimata S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara TRAIAN VUIA S.A., având ca obiect contestaţie decizie de concediere. Dispune anularea Deciziei nr.878/30.07.2010 emisă de intimată. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, sens în care obligă intimata la reintegrarea contestatorului pe postul şi funcţia deţinute anterior emiterii Deciziei nr.878/30.07.2010 – aceea de „consilier juridic” precum şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Respinge în rest cererea introductivă în ceea ce priveşte obligarea intimatei la plata salariilor compensatorii. Respinge cererea intimatei privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţata în şedinţă publică, azi, 29 martie 2011.
Amana pronuntarea pt termenul din 29.03.2011
În deliberare, faţă de cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către contestator, considerând-o pertinentă şi întemeiată şi observând lipsa de opoziţie a reprezentantei intimatului, în baza disp. art. 96 Cod procedură civilă, urmează a o admite
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de probaţiune. Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Se comunică intimatei un exemplar al notelor de şedinţă constând în răspuns la întâmpinare. Prorogă discutarea probatoriului până după comunicarea răspunsului la întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când se citează părţile.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita contestatorul.