I** M************* J******** M********
ReclamantC******** L**** V******
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile. Pronunţată în şedinţa publică din 24.11.2010.
Amână cauza la 24.11.2010 pentru a solicita pârâtului C******** L**** V****** să comunice nota de fundamentare economică şi legală în vederea elaborării bugetului comunei pe anul 2010 ce a stat la baza adoptării Hotărârii nr.7/06.03.2010 şi întreaga documentaţie ce a stat la baza elaborării bugetului cu venituri şi cheltuieli bugetare prevăzute pe surse de provenienţă şi respectiv pe categorii de cheltuieli grupate după natura lor economică iar în cazul în care nu există o asemenea documentaţie să se facă o comunicare în acest sens.