L*** S*********** M****** V**** J***** P********
Intimat ReclamantC******* N******** A H****** P********
Recurent PârâtS********* "********
Intimat Intervenient în numele altei persoaneADMIS ACŢIUNEA FORMULATĂ, OBLIGAT PÂRÂTA LA PLATA SUMEI DE 294.892 LEI CU TITLU DE FOND DESTINAT NEGOCIERII ŞI URMĂRIRII EXECUTĂRII CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ AFERENT PERIOADEI MAI-AUGUST 2010. RESPINS CEREREA DE INTERVENŢIE FORMULATĂ DE INTERVENIENTUL SINDICATUL MUNTELE, FĂRĂ CHELTUIELI DE JUDECATĂ.
Pentru studierea întâmpinării şi a notelor de şedinţă depuse la dosarul cauzei precum şi a fi comunicate intervenientului în interesul pârâtei, Sindicatul Muntele Lupeni,
Pentru studierea notelor de şedinţă depuse la dosarul cauzei şi comunicate şi citarea intervenientului în interesul pârâtei,
Având în vedere cererea formulată de către reprezentantul reclamantei privind acordarea unui nou termen de judecată,
Pentru studierea completării la întâmpinare, a notelor de şedinţă şi a actelor depuse la dosarul cauzei şi comunicate,
suspendat în baza art. 244 cod procedură civilă.
Pentru studierea întâmpinării şi a actelor depuse la dosarul cauzei şi comunicate,
pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată.