S* T**** M**** S**
DebitorS* G** I****
LichidatorO*****
Parte civilăB**** T***********
CreditorD******* C***
CreditorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar SP GRP SPRL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC T. M. şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC T. M. SRL. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a jud. Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Definitivă şi executorie.
Hotarare 6648/2011 din 13.12.2011va încuviinţa cererea formulată de către reprezentantul lichidatorului judiciar privind acordarea unui nou termen în vederea întocmirii raportului final în temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006,
Pentru ca lichidatorul judiciar al debitoarei să efectueze demersurile necesare ce se impun în legătură cu transferurile efectuate de administratorul statutar, urmând a face aplicarea prev. art. 138 sau art.129 din Legea nr.85/2006,
Ia act de confirmarea SP GRP IPURL în calitate de lichidator judiciar şi a onorariul acestuia Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul lichidatorului judiciar, Continuarea procedurii judiciare de insolvenţă a debitoarei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 13 septembrie 2011, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va efectua operaţiunile impuse de actualul stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor operaţiuni. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2011
Continuarea procedurii judiciare de insolvenţă a debitoarei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, respectiv pentru definitivarea tabelului de creanţe şi soluţionarea eventualelor contestaţii la tabel, la data de 01.02.2011, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va efectua operaţiunile impuse de actualul stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor operaţiuni. Se va cita creditoarea SC R & R GAS IMPEX SRL, cu menţiunea de a depune în original dovada achitării taxei judiciare de timbru şi să depună timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrată a declaraţiei de creanţă, atât potrivit Codului de Procedură Civilă cât şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Conexarea dosarului nr. 2722/1285/2010 la prezentul dosar. Continuarea procedurii judiciare de insolvenţă a debitoarei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, respectiv pentru definitivarea tabelului de creanţe şi soluţionarea eventualelor contestaţii la tabel, la data de 07.12.2010, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va efectua operaţiunile impuse de actualul stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor operaţiuni.
Admite cererea formulată de debitoarea SC TRANS MARYO SRL pentru deschiderea procedurii insolvenţei. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei SC TRANS MARYO SRL, J12/4371/2005 şi desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu Întreprinderea GRP IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar, toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar provizoriu sub sancţiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006. Dispune comunicarea prezentei creditorilor, debitoarei, D******* C***, O***** de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării menţiunii, publicarea într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 19 noiembrie 2010, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 29 noiembrie 2010, termenul pentru depunerea contestaţiilor cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 7 decembrie 2010. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006. Fixează termen limită pentru depunerea opoziţiilor împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, la data de 19 noiembrie 2010, precum şi termenul în vederea soluţionării acestora, la data de 30 noiembrie 2010, sala 249, ora 8. Definitiva si executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 octombrie 2010.