P******* B***** I**
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii şi a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere aplicate petentului prin procesul-verbal seria CC nr. 5089259/08.04.2010 cu sancţiunea avertisment. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În baza art. 188 Cpc, se citează martorul Gheorghe Ghiţă Gheorghe, cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2010, pentru când se citează intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba cu un martor pentru a dovedi circumstanţele personale respectiv starea de sănătate a persoanei din maşină. Reţine obligaţia petentului de a depune la dosar, în termen de 5 zile, listă cu numele şi adresa martorului propus pentru audiere, sub sancţiunea decăderii din probă. Respinge cererea formulată de petent, prin apărător, prin care solicită a se emite adresă către intimat cu menţiunea de a depune la dosar certificatul de omologare şi verificare metrologică a aparatului tip radar care a înregistrat viteza cu care rula autoturismul petentului şi cu care se presupune că ar fi circulat în localitate, ordinul de serviciu, sau alt document legal, din care să reiasă că agentul avea îndrituirea de a-şi exercita atribuţiile de serviciu pe o maşină pe care se afla montat un aparat tip radar şi dovada efectivă din care să reiasă că petentul a circulat în localitate cu viteaza menţionată. Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2010, pentru când se citează intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul petentului, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Se citează părţile, petentul cu copie de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 16.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2010