Dosar 6985/180/2010 din 03.05.2010

abandonul de familie (art. 305 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6985/180/2010
Data dosar:
03.05.2010
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.03.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul S**** I*** la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de abandon de familie prev. de art. 305 al. 1 lit. c din C.p. cu aplic. art. 74 lit.a din C.p. şi art. 76 lit. d din C.p. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a şi lit. b din C.p., în condiţiile art.71 al.2 din C.p. Conform art.81, 82 şi art.71 al.5 din C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii aplicate, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C.p. Respinge acţiunea civilă ca inadmisibilă. Conform art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.03.2011.

  • Sedinta din data de 03.03.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei la data de 31.03.2011, C22, ora 9

  • Sedinta din data de 10.02.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei la data de 03.03.2011, C22, ora 9

  • Sedinta din data de 13.01.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei la data de 10.02.2011, C22, ora 09.00

  • Sedinta din data de 25.11.2010 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei la data de 13.01.2011, C22, ora 09.00

  • Sedinta din data de 07.10.2010 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amânat

    amână judecarea cauzei la data de 25.11.2010, C22, ora 09.00

  • Sedinta din data de 02.09.2010 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Încheiere

    PENTRU LIPSA PARTILOR SI A MARTORILOR DIN LUCRARI TERMEN LA 7 OCT.2010

  • Sedinta din data de 03.06.2010 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Încheiere

    pentru audierea martor8ilor din lucrări termen la 2.09.2010, ora 9 c22.

Flux dosar


Actualizare GRPD