C********* G****** F********
InculpatM******* E********
Parte civilăS******* J******* D* U****** I*******
Parte civilăC********* G****** F********
InculpatÎn baza art. 178 alin.1, 2 şi 3 C.pen. cu aplic. art.320 alin.7 C.p.p., condamnă pe inculpatul CONSTANTIN GABRIEL-FLORENTIN (DATE) la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002., cu aplic. art.320 alin.7 C.p.p., condamnă pe inculpatul CONSTANTIN GABRIEL-FLORENTIN la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 33 lit. b) rap. la art. 34 alin 1 lit. b) cod penal costată că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt concurente si contopindu – le, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art.83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată, a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.606/16.07.2008 a Tribunalului Ialomiţa şi dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în final inculpatul având de executat 3 ani şi 10 luni închisoare. În temeiul art.71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului drepturile prev de art. 64 lit.a teza a 2-a:dreptul de a fi ales şi lit.b C.p. În baza art. 350 Cod pr. penală menţine starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 09.11.2010 – la zi. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil şi art. 49-54 din Legea nr.136/1995, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M******* E******** (date), şi în consecinţă: - obligă inculpatul în solidar cu asiguratorul BULSTRAD VIENNA INSURANCE GROUP (DATE) către partea civilă M******* E******** la plata sumei de 60.000 lei daune morale; Ia act că Spitalul de Urgenţă Slobozia nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi partea civilă M******* E******** şi de la comunicare pentru inculpat şi celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.02.2011.
pentru data de 14.02.2011.
Asupra verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului : In baza art. 160 ind. b alin 1 Cod procedura penala, constată ca masura arestarii preventive a inculpatului CONSTANTIN GABRIEL FLORENTIN, aflat in Penitenciar Slobozia, este legala si temeinica. In baza art. 300 ind. 2 cod procedura penala rap la art 160 ind b alin 3 cod procedura penala mentine starea de arest a inculpatului, constatând ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva, impun in continuare privarea de libertate a acestuia. Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror si de la comunicare pentru inculpat. Pe fondul cauzei: Termen de fond: 07.02.2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.01.2011.
În baza art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală constată că măsura arestării preventive a inculpatului CONSTANTIN GABRIEL-FLORENTIN, aflat în Arestul IPJ Ialomiţa, este legală şi temeinică. În baza art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului Constantin Gabriel-Florentin, constatând că motivele care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a acestuia. În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului numit din oficiu de instanţă, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în favoarea Baroului Ialomiţa. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.