D******** C******* A*****
InculpatA******** C************ P*******
Parte vătămatăD******* S****** D***
Parte vătămatăO***** S***** R******
Parte vătămatăS***** R**** -********** F******** - D******* F******** P****** H********
Parte vătămatăCondamnă pe inculpat la câte una ună închisoare pentru tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e Cod penal. Suspendă executarea pedepsei. Cu recurs.
Hotarare 31/2013 din 12.03.2013Pune în vedere inculpatului, prin avocatul ales, ca în termen de două zile de la dezbateri să indice adresa martorului Oproni Cornel, urmând ca pe numele acestuia să se emită mandat de aducere. Menţine dispoziţia privind pronunţarea asupra excepţiei invocate, după audierea martorului.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013Pune în vedere inculpatului, prin avocatul ales, ca în termen de trei zile de la dezbateri să indice adresa martorului Oproni Cornel, urmând ca pe numele acestuia să se emită mandat de aducere. Menţine dispoziţia privind pronunţarea asupra excepţiei invocate, după audierea martorului.
Incheiere de sedinta din 15.01.2013Menţine dispoziţia prin care s-a pus în inculpatului să prezinte martorul sau să indice adresa corectă a acestuia, în vederea audierii. Prorogă pronunţarea pe excepţia invocată, după audierea martorului.
Incheiere de sedinta din 04.12.2012Acordă termen având în vedere cererea de amânare formulată de avocat Hurdubeu Petrişor şi faţă de lipsa părţilor şi a martorului, Menţine dispoziţia încheierii anterioare prin care s-a pus în inculpatului să prezinte martorul sau să indice adresa corectă a acestuia, în vederea audierii. Prorogă pronunţarea pe excepţia invocată, după audierea martorului.
Având în vedere lipsa martorului,
Având în vedere rezultatul cercetărilor efectuate la mandatul de aducere emis pe numele martorului, precum şi faţă de lipsa părţilor,
Având în vedere lipsa martorului propus de către inculpat şi care a fost încuviinţat spre audiere de către instanţă,
Având în vedere adresa emisă de DGFP Hunedoara, şi faţă de lipsa de procedură cu partea vătămată Statul Român – ANAF Bucureşti,
Având în vedere lipsa martorilor, precum şi cererea formulată de reprezentanta Parchetului, privind introducerea în cauză a Statului Român – Ministerul Finanţelor –DFP Hunedoara,
Având în vedere lipsa martorilor, precum şi cererea formulată de reprezentanta Parchetului, Având în vedere că pentru acest termen de judecată, citaţia părţii vătămate A******** C************ P*******, a fost înmânată reprezentantului acestei asociaţii, în baza art. 291 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, aceasta nu va mai fi citată pentru termenele ulterioare, constatând că are termen în cunoştinţă,
Având în vedere lipsa martorilor, precum şi cererile formulate de reprezentantul inculpatului şi reprezentanta Parchetului,
Având în vedere lipsa martorilor, precum şi cererea formulată de reprezentanta Parchetului,
Având în vedere lipsa martorilor,
Având în vedere lipsa martorilor, Pune în vedere inculpatului prin apărătorul ales să prezinte martorii la următorul termen de judecată în vederea audierii. Prorogă pronunţarea pe excepţia invocată, după audierea martorilor.
Având în vedere lipsa martorilor,
Având în vedere cererile de probaţiune formulate, În baza art. 291 alin. 3 Cod proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, constată că partea vătămată O***** S***** R****** are termen în cunoştinţă, motiv pentru care acesta nu va mai fi citat pentru termenele ulterioare,
Având în vedere răspunsul la adresă, precum şi cererea formulată de reprezentanta Parchetului,
Se va efectua cu adresă către ITRSV Timişoara, pentru a ne comunica care este Ocolul Silvic care administrează fondul forestier - pădure proprietatea Asociaţiei Composesorale „Petreanu” Clopotiva (locul numit „Hobiţa-Roşia”) şi dacă acesta poate avea calitate procesuală (respectiv parte vătămată) în prezenta cauză. Prorogă pronunţarea pe excepţia invocată, precum şi pentru probele solicitate de reprezentantul inculpatului pentru următorul termen de judecată.
Având în vedere cererile formulate, Se va reveni cu adresă către Direcţia Silvică Hunedoara, pentru a ne comunica care este Ocolul Silvic care administrează fondul forestier - pădure proprietatea Asociaţiei Composesorale „Petreanu” Clopotiva (locul numit „Hobiţa-Roşia”) şi dacă acesta poate avea calitate procesuală (respectiv parte vătămată) în prezenta cauză. Prorogă pronunţarea pe excepţia invocată pentru următorul termen de judecată.
Având în vedere cererile formulate, Se va efectua adresă către Direcţia Silvică Hunedoara, pentru a ne comunica care este Ocolul Silvic care administrează fondul forestier - pădure proprietatea Asociaţiei Composesorale „Petreanu” Clopotiva (locul numit „Hobiţa-Roşia”) şi dacă acesta poate avea calitate procesuală (respectiv parte vătămată) în prezenta cauză. Prorogă pronunţarea pe excepţia invocată pentru următorul termen de judecată.
Având în vedere excepţia de neconstituţionalitate invocată de reprezentantul inculpatului, Pune în vedere reprezentantului inculpatului să depună în scris motivarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prorogă pronunţarea pe excepţia invocată pentru următorul termen de judecată. Amână cauza, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate.
Având în vedere cererile de probaţiune formulate de reprezentantul inculpatului, Prorogă pronunţarea asupra probelor solicitate de reprezentantul inculpatului, pentru următorul termen de judecată. Amână cauza, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate.
Având în vedere cererea formulată de reprezentantul inculpatul, fiind primul termen de judecată şi faţă de împrejurare că, codrul procesual nu a fost corect stabilit, Se va introduce în cauză în calitate de parte vătămată D******* S****** D***, urmând a fi citată la adresa indicată. Încuviinţează cererile formulate de reprezentantul inculpatului, sens în care se va efectua adresă către partea vătămată D******* S****** D***, să ne comunice dacă se constituie parte civilă în cauză.