P****** M*******
ReclamantM**** E**** (*****
PârâtS**** V*****
PârâtJ**** L****
PârâtT**** L******
Pârâtadmite acţiunea aşa cum a fost precizată.
în vederea citării pârâţilor nou introduşi în cauză, cu comunicarea concomitentă a precizării de acţiune.
pentru lămuriri suplimentare, repune cauza pe rol pentru 21.04.2011
amânat la 24.03.2011 pentru îndepolinirea legală a procedurii de citare cu pârâta Maier Elena şi pentru audierea martorului rămas neaudiat.
în vederea administrării probatoriului testimonial încuviinţat reclamantei şi pentru completarea timbrajului, amână cauza la 10.02.2011.
amânat la 13.01.2011, în vederea administrării probatoriului testimonial.
Având în vedere renunţarea reclamantei la capătul de cerere vizând dezbaterea succesiunii după def. indicat în acţiune, apreciind că se impune achitarea taxei de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect prestaţia tabulară, instanţa acordă termen la data de 18.11.2010.
În vederea îndeplinirii legale a procedurii de citare cu toate părţile, instanţa dispune amânarea judecării cauzei la 14.10.2010.
În vederea efectuării demersurilor aflării adresei pârâtei Maier Elena şi pentru a se putea îndeplinii procedura de citare cu pârâta Maier Elena, acordă termen la data de 02.09.2010