G******* L**** G*******
CondamnatR** M**** G********
Parte civilăR** F******
Reprezentant legalR** I***
Reprezentant legalSentinţa penală nr. 222 din 02.11.2010. Respinge cererea de rejudecare ca neîntemeiată şi menţine sentinţa penală nr.689/18.11.2008 pronunţată de Tribunalul Gorj definitivă prin decizia penală nr.124/28.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În baza art. 192 alin.2 C.pr.pen. obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2000 lei, din care 738 lei reprezintă costul lucrărilor medico-legale, iar 800 lei onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică.
Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2010 pentru efectuarea expertizei medicale.
Amână judecarea cauzei la data de 26.10.2010 pentru citarea condamnatului, a părţii civile R** M**** G********, a participantului la procesul penal Serviciul de Probaţiune a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor din cadrul Tribunalului Gorj şi a martorului Rad Robert Gheorghe. Se vor înainta adrese la DGASPC GORJ şi Primăria Baia de Fier cu privire la instituirea curatelei pentru cei doi minori.
Amână judecarea cauzei la data de 12.10.2010 pentru când se va reveni cu adresa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi pentru citarea martorului cu mandat de aducere.
Amână judecarea cauzei la data de 28.09.2010 pentru citarea condamnatului, a părţii civile R** M**** G********, a martorului din rechizitoriu cu mandat de aducere, a participantului la procesul penal Serviciul de Probaţiune a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor din cadrul Tribunalului Gorj şi a martorului Rad Robert Gheorghe. Se va reveni cu adresele anterioare.
Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2010 pentru când se va reveni cu adresa la INML Mina Minovici Bucureşti şi pentru citarea martorului cu mandat de aducere.
Amână judecarea cauzei la data de 31.08.2010 pentru când se dipune aducerea în instanţă cu mandat a martorei Topoloagă Maria şi pentru efectuarea unor adrese către cele două instituţii care au efectuat rapoartele de expertiză în cauză.
Amână judecarea cauzei la data de 02.08.2010 pentru a se reveni cu adresă la IML Mina Minovici.
S-A ACORDAT TERMEN DE JUDECATĂ LA DATA DE 30.06.2010 pentru când vor fi avizate actele medicale de către INML, pentru citarea martorilor lipsă şi pentru examinarea minorilor de către reprezentanţi ai DGASPC GORJ
Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2010 pentru efectuarea expertizei şi pentru citarea martorilor din rechizitoriu cu mandat de aducere.
Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2010 pentru efectuarea expertizei şi pentru citarea martorilor adulţi din rechizitoriu.
Acordă un nou termen de judecată la data de 19.05.2010 pentru lipsa raportului de expertiză.
Acordă termen de judecată la data de 05.05.2010 având în vedere lipsa raportului de expertiză.
Acordă termen de judecată la data de 21.04.2010 pentru efectuarea unei expertize ADN.
Încheierea nr. 44 din 25.02.2010. Admite cererea. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică.
Acordă termen de judecată la data de 10.03.2010 pentru când se va solutiona incidentul procedural ivit în cauză.
Acorda termen de judecată la data de 24.02.2010 pentru când se va face adresa către M.J.L.C.