C***** V* A******
Inculpat RECURENTD****** I****
Parte civilă intimatăP****** E**** M******
Parte civilă intimatăS********* D* A******** R******* A******** D* S****** I***** P*** S* C**** B***** D* A******** S*
IntimatS******* C***** J*******
Parte civilă INTIMATĂÎn baza art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, comb. cu art. 385/3 al. 2 cu ref. art. 365 Cod procedură penală a fost admis recursul penal peste termen declarat de către inculpatul CIOFFI ANTONIO, ns. la 14.07.1973 deţinut în Penitenciarul Satu Mare, împotriva deciziei penale nr. 264 din 02.12.2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o şi a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bihor, ţinând seama de considerentele prezentei decizii. S-a constatat că inculpatul a fost încarcerat la data de 09.06.2010 în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 1196/2008, emis de Judecătoria Oradea şi s-a dedus perioada executată de la 09.06.2010 până la zi S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză şi s-a anulat mandatul de executare a pedepsei.
S-a amânat judecarea cauzei faţă de lipsa traducătorului de limbă italiană.
S-a respins cererea de suspendare formulată de inculpat.