M**** D******
Recurent InculpatP**** S*****
Intimat Parte vătămatăP**** M***** F********
Intimat Parte vătămatăP**** O*******
Intimat Reprezentant legalS******* J******* D* U****** S*******
Intimat Parte civilăÎn baza art.180 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul M**** D****** (date), la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. În baza art.181 alin.1 Cod penal, condamnă pe inculpatul M**** D******, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. In baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin 1 lit. b) cod penal costată că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt concurente si contopindu – le , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 cod penal. În baza art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art.71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului drepturile prev de art. 64 lit.a teza a 2-a:dreptul de a fi ales şi lit.b C.p. , iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.p. executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. In baza art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. cu aplicarea art. 998 – 999 C. civ., obligă inculpatul M**** D****** către partea civilă Petre Marius-Florentin (DATE), la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale. In baza art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. cu aplicarea art. 998 – 999 C. civ., obligă inculpatul M**** D****** către SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BAGDASAR-ARSENI (DATE), la plata sumei de 3.770,48 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare acordate părţii vătămate Petre Marius-Florentin si la plata dobânzii legale calculata conform art. 3 alin 3 din OG 9/2000, modificată si completată prin Legea 356/2002, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei si pana la data achitării efective a cheltuielilor de spitalizare. Ia act că partea vătămată P**** S***** (date) nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. Ia act că SPITALUL DE URGENŢĂ SLOBOZIA (date) nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, partea civilă P**** S***** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2011.
Amână pronunţarea la data de 11.10.2011.
lipsă relaţii Spitalul Judeţean Ialomiţa.
pentru audierea martorilor.
pentru lipsa inculpatului şi a martorului.
pentru continuarea cercetării judecătoreşti.