B**** C*******
ContestatorA************ F********* P****** A M*********** B*******
IntimatADMITE EXCEPTIA NETIMBRARII SI, ÎN CONSECINŢĂ, ANULEAZĂ CEREREA CA ATARE.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 23.09.2010.
Văzând lipsa părţilor, instanţa va dispune amânarea cauzei şi revenirea la procedura de citare, contestatorul cu menţiunea: de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 49,96 lei şi t.j. 1,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii, prev. de disp. art. 20, alin. 3 din Leg. 146/1997, iar intimata cu menţiunea: să depună la dosar dovada comunicării titlului şi somaţiei către contestator, dovada fizică concretă a comunicării, nefiind suficient extrasul din evidenţele proprii ale intimatei ce a fost depus, şi va trimite cauza completului legal învestit C.6/HA.
adresa la intimata sa faca dovada comunicarii deciziei.
Faţă de lipsa de procedură la acest termen, urmează a amâna cauza, şi Consideră necesar a se repeta procedura de citare a părţilor, pentru contestator cu menţiunea de a face dovada până la următorul termen că a achitat taxa de timbru în sumă de 49,96 lei şi timbru judiciar 1,5 lei, obligaţie dispusă sub sancţiunea aplicării art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 modificată ; de asemenea va dispune şi repetarea procedurii de citare a intimatei cu menţiunea de a depune copia dosarului de executare în care s-a emis somaţia nr.7/30/1/2010/8943, şi
La apelul nominal făcut în şedinţă au răspuns : lipsă contestatorul, lipsă reprezentantul intimatei.. Procedura este legal îndeplinită. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Instanţa constată că s-a depus întâmpinare de intimată, în dublu exemplar, şi va dispune comunicarea duplicatului către contestator, pentru a lua la cunoştinţă şi a-şi exprima punctul de vedere până la următorul termen. De asemenea, se constată că intimata nu a depus copia dosarului de executare silită, iar contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia dispusă prin rezoluţie de a achita taxa de timbru în sumă de 49,96 lei şi timbru judiciar 1,5 lei, obligaţie dispusă sub sancţiunea aplicării art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 modificată. JUDECATA, Faţă de cele mai sus expuse, urmează a amâna cauza, şi Consideră necesar a se comunica – prin citaţie – contestatorului duplicatul întâmpinării depuse de intimată, cu menţiunea de a face dovada până la următorul termen că a achitat taxa de timbru în sumă de 49,96 lei şi timbru judiciar 1,5 lei, obligaţie dispusă sub sancţiunea aplicării art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 modificată ; de asemenea va dispune şi repetarea procedurii de citare a intimatei cu menţiunea de a depune copia dosarului de executare în care s-a emis somaţia nr.7/30/1/2010/8943, şi PENTRU ACESTE MOTIVE DISPUNE: Amână cauza la 21 IULIE 2010. Dispune repetarea procedurii de citare a părţilor, cu menţiunile sus arătate, iar contestatorului comunicarea duplictului după întâmpinarea intimatei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 IUNIE 2010.