C***** N***
PetentAdmite cererea formulată de petentul C***** N***. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului, în mod succesiv, atât cu privire la pedeapsa de 160.000 lei (rol), aplicată prin sentinţa penală nr. 798/5.07.1996, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 111864/1996, definitivă prin nerecurare, cât şi cu privire la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 427/15.03.2009, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 1698/2005, astfel cum a fost desfiinţată, în parte, prin decizia penală nr. 169/A/14.06.2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, aceasta din urmă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 441/R/21.09.2006, a Curţii de Apel Piteşti. În temeiul art. 502 din C.p.p., dispune efectuarea menţiunii despre reabilitare pe hotărârile de condamnare. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2010.
Repune cauza pe rol. Termen-5.10.22010, pentru cand se va cita petentul.
Se va întocmi de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea referatul cu privire la sentinţa penală nr. 798/1996, pronunţată în dosarul nr. 11864/1994 şi sentinţa penală nr. 427/15.03.2006 pronunţată în dosarul nr. 1698/2005 Amână judecarea cauzei la data de 07 septembrie 2010