P****** G******* C********
InculpatRespinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului P****** G******* C********, formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art. 1491 alin. 12 raportat la art. 146 alin. 111 cod proc.penală, dispune luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile. În baza art. 1451 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 145 alin. 11 C.p.p. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, la termenul de judecată stabilit ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia oraşului Siret, unitate de poliţie desemnată de către instanţă cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie menţionat sau ori de câte ori este chemat; c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; În temeiul art. 1451 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 145 alin. 22 şi alin. 3 Cod de procedură penală, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor menţionate expres se va lua faţă de inculpat măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege, după ce în prealabil instanţa va fi informată de către organul de poliţie mai sus menţionat, ce are sarcina de a verifica periodic respectarea obligaţiilor ce revin inculpatului. Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 145 alin. 21 Cod de procedură penală, poliţiei în a cărei rază locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2010, ora 13.50.