I***** V*****
PetentM******* A***
IntimatAdmite sesizarea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului contravenient prin procesul verbal de contravenţie seria AX nr. 0597437 întocmit de petent la data de 9.02.2006 cu sancţiunea prestării unei activităţii în folosul comunităţii pe o durată de 20 de ore, ce urmează să fie prestată în locurile stabilite de Consiliul Local al localităţii Vlădeşti în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11 octombrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 11 octombrie 2010, pentru când: Citarea intimatului contravenient cu menţiunea: să precizeze dacă a formulat plângere împotriva proceselor verbale de contravenţie seria AX nr.0597437 din 09.02.2006, urmând ca în caz afirmativ să facă dovada în acest sens, şi care este modul de soluţionare al acesteia, sau dacă a achitat amenda în cuantum de 200 lei, aplicată prin acest proces verbal. Emiterea unei adrese către Primăria comunei Vlădeşti să comunice domeniul serviciilor publice şi locurile stabilite şi aprobate prin H.C.L. pentru prestarea muncii în folosul comunităţii de către intimatul contravenient inclusiv procesul verbal de insolvabilitate pentru acesta. Emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Rm. Vâlcea – Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor– Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Rm. Vâlcea – prin care i se va solicita să comunice adresa de domiciliu a intimatului contravenient.