P******** D* P* L**** T********* B****
ApelantF***** E******
Apelant InculpatC******** M*******
Intimat Parte vătămatăF***** A*****
Intimat Parte vătămatăF***** A******
Intimat Parte vătămatăd.p. 58/18.05.2010 I. În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală ; Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva sentinţei penale nr.95/D din 17 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.7261/110/2009, cu privire la greşita soluţionare a laturii penale. Desfiinţează sentinţa sub acest aspect, reţine cauza spre re judecare şi pe fond: In baza art. 174-175 alin.1 lit.c Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, cu aplicarea art.73 lit.b raportat la art. 76 alin.2 Cod penal, condamnă inculpatul F***** E******, cu datele de stare civilă cunoscute, la pedeapsa de 10 (zece ) ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza aII-a şi litt.b Cod penal. În baza art.71 alin.2 Cod penal , aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza aII-a şi lit.b Cod penal. În baza art. 118 lit.b Cod penal dispune confiscarea unui cuţit cu mâner din plastic negru, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău. In baza art.109 C.pr.pen. dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate şi aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău, respectiv: - pilcul nr.l- depozit subunghial; - plicul nr. 2- beţişoare tip exudat faringian cu care s-a tamponat sânge de la victimă; - plicul nr. 1- ce conţine recoltor tip exudat faringian cu care au fost tamponate picăturile de culoare brun roşcate cu aspect de sânge găsite pe duşumea în camera din stânga; - plicul nr. 2 - ce conţine o pereche de şosete ce prezintă pete de culoare brun roşcate cu aspect de sânge găsite sub pat în dormitorul din dreapta; - plicul nr.3 - ce conţine recoltor tip exudat faringian eu care au fost tamponate petele de culoare brun roşcate cu aspect de sânge găsite pe scaunul din chiler; Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Conform art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului rămân în sarcina statului. II.In baza art.379 pct.l lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul inculpatului F***** E****** împotriva aceleaşi sentinţe. In baza art.350 menţine starea de arest a inculpatului . In baza art.381 Cod procedură penală, deduce în continuare stare de arest a inculpatului, de la data de 17 martie 2010, la zi. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul special al M.J. ,urmând a fi inclus în cheltuielile judiciare. In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă apelantul inculpat să plătească statului suma ele 300 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru apelantul inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publica astăzi 18 mai 2010, în prezenţa apelantului inculpat arestat.
Menţine starea de arest a inculpatului F***** E******