O****** D* C******* S* P********** I********* A****
ContestatorB**** I****
IntimatAdmite, în parte, contestaţia la executare. Constată suspendată de drept executarea silită declanşată în dosarul de executare nr. 425/2010 al BIEJ Fieraru Eugen, potrivit disp.art. 1 alin.2 din OUG 71/2009, cu modificările ulterioare. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 23.06.2011.
Conform disp.art. 29 alin.4 din legea 47/1992 republicată, dispune înaintarea la Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate intrinsecă a disp.art. 1 din OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată prin OUG 45/2010 faţă de prevederile disp.art. 16 alin.1, 21, 44 alin.2 şi 53 din Constituţia Românieişi extrinsecă faţă de prevederile disp.art. 115 alin.4 din Constituţie. Potrivit disp.art. 244 pct.1 C.proc.civ., dispune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.10.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pentru a da posibilitate contestatorului de a depune la dosar, în scris, punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor art. 1 din OUG 71/2009, modificată prin OUG 45/2010 faţă de dispoziţiile art. 16 alin. 1, 21, 44 alin. 2 şi 53 din Constituţia României şi extrinsecă faţă de dispoziţiile art. 115 alin 4 din Constituţie., amâna cauza. Se citează intimata cu menţiunea, de a depune la dosar, în scris, concluzii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor art. 1 din OUG 71/2009, modificată prin OUG 45/2010 faţă de dispoziţiile art. 16 alin. 1, 21, 44 alin. 2 şi 53 din Constituţia României şi extrinsecă faţă de dispoziţiile art. 115 alin 4 din Constituţie. Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către executorul judecătoresc Fieraru Eugen, cu menţiunea de a înainta copii certificate ale dosarului de executare silită nr. 425/2010, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 lei. Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2010, la completul legal învestit, respectiv C4/12, joi, sala 3, ora 8:30, pentru când se citează intimata, contestatorul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 August 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către executorul judecătoresc Fieraru Eugen, cu menţiunea de a înainta copii certificate ale dosarului de executare silită nr. 425/2010. Amână judecarea cauzei la data de 25.08.2010, pentru când se citează intimata, contestatorul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de intimată, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Se citează intimata cu copie de pe precizarea depusă la dosar. Pune în vedere reprezentantului contestatoarei să depună la dosar titlurile executorii şi raportul de expertiză, despre care face vorbire în acţiune. Emite adresă către Biroul Individual al Executorului Judecătoresc Fieraru Eugen, cu menţiunea de a înainta copii certificate cu originalul de pe dosarul de executare silită nr. 425/2010. Amână judecarea cauzei la data de 01.07.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2010