H******* V* V***** D**
Apelant InculpatCondamnă pe inculpatul Hînceanu Vasile Dan pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.5 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art.74 lit.a, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare conf. art.82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art. 71 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 340 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2010.
Faţă de lipsa martorului din lucrări Tudosă Cătălin Vasile instanţa dispune citarea acestuia cu mandat de aducere.
Faţă de precizările formulate de inculpat instanţa dispune a se face verificări în acest sens şi a se ataşa sentinţa pronunţată. Instanţa dispune citarea martorilor din lucrări Tudosă Cătălin Vasile şi Zgură Florin Cătălin, cu mandat de aducere pentru ce din urmă, având în vedere că inculpatul a arătat că este plecat la muncă în Austria.