S* T********** 2*** S*
ReclamantA******** D* P********** I*********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4000 lei reprezentând contravaloare energie termică, precum şi suma de 10992,44 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.08.2011.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei, prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, apreciind că este întemeiată.. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la data de 30.08.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2011.
Înlocuirea expertului desemnat Uţă Adrian Dumitru cu expert Voica Eugenia, numit prin tragere la sorţi. Se emite adresă către expertul nou desemnat, în vederea întocmirii şi depunerii lucrării. Se emite adresă către BLET Argeş, în scopul transferului de onorariu şi pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului nou numit. Amână judecarea cauzei la data de 07.06.2011. Se reia procedura de citare cu pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Mai 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 03.05.2011. Se revine cu adresa de la f.85 din dosar către expert Uţă Adrian Dumitru, cu menţiunea de a întocmi şi depune la dosar lucrarea. Se reia procedura de citare cu pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 29.03.2011. Se revine cu adresa de la f.82 din dosar către expert Uţă Adrian Dumitru, cu menţiunea de a întocmi şi depune la dosar lucrarea. Se citează pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2011.
Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire formulată de expert la data de 10.01.2011. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2011. Se revine cu adresa de la f. 78 din dosar către expert Uţă Adrian, cu menţiunea de a întocmi şi depune la dosar lucrarea. Se citează pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2011. Se revine cu adresa de la f. 72 din dosar către expert Uţă Adrian, cu menţiunea de a întocmi şi depune la dosar lucrarea. Se citează pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 23.11.2010. Se revine cu adresa de la f. 68 din dosar către expert, în vederea întocmirii şi depunerii lucrării. Se va cita pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 26.10.2010. Se revine cu adresa de la f. 65 către expert, urmând ca acesta să răspundă unui obiectiv suplimentar: să se precizeze dacă sumele solicitate de reclamantă au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 2144/20.03.2009, dată în dosarul civil nr. 10253/280/2008 al Judecătoriei Piteşti. Se emite adresă către pârâtă, pentru a preciza dacă înţelege să beneficieze de prevederile Legii nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietary şi dacă există posibilitatea achitării debitului către reclamantă. Se reia procedura de citare cu pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2010. Se revine cu adresa de la f.58 din dosar. Se reia procedura de citare cu pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 22.06.2010. Se revine cu adresa de la f. 52 din dosar. Se va cita pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2010.
Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei şi expertiza contabilă, cu obiectivele solicitate: 1. cuantumul debitului reprezentând contravaloare energie termică/apă caldă menajeră conform facturilor fiscale emise de reclamantă şi neachitate până în prezent, facturi fiscale ce fac obiectul prezentei cauze; 2. să calculeze penalităţile de întârziere datorate pentru fiecare factură fiscală, în parte, neachitate sau achitate cu întârziere, facturi fiscale emise de reclamantă pentru energie termică/apă caldă menajeră, astfel cum sunt ele identificate în anexele depuse la dosarul cauzei; expertul să aibă în vedere data scadentă a fiecărei facturi fiscale de energie termică/apă caldă menajeră, data efectuării plăţilor de către pârâtă, numărul de zile întârziere în efectuarea plăţilor; 3. expertul să stabilească cuantumul total al penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă urmând să aibă în vedere şi facturile fiscale emise de reclamantă pentru penalităţi de întârziere şi modul de calcul cuprins în anexele la respectivele facturi fiscale. Dispune citarea pârâtei cu o copie a interogatoriului şi cu menţiunea de a răspunde la acesta. Numeşte expert în persoana domnului U. A. D. şi stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 400 lei în sarcina reclamantului, sens în care îi pune în vedere, să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorariului, sub sancţiunea decăderii din probă sau a suspendării cauzei. Emite adresă către BLET şi expertul cauzei (după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului), în vederea întocmirii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.05.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2010.