S* N** O**** S**
DebitorC**** V*** A****
LichidatorO****** R********** C*********
LichidatorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C**** V*** A**** IPURL, desemnat în cauză. În temeiul art. 132 al.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului S* N** O**** S**, Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, tuturor creditorilor, administratorului special, direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru efectuarea menţiunii de radiere precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune afişarea dispozitivului sentinţei la uşa tribunalului. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29.01.2019.
Hotarare 98/2019 din 29.01.2019pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 27.11.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 02.10.2018pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 26.06.2018pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 15.05.2018pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 13.02.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 14.11.2017pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 19.09.2017pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 30.05.2017pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 07.03.2017pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 01.11.2016pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 14.06.2016pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 23.02.2016pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 20.10.2015pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 26.05.2015pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 03.02.2015În vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 21.10.2014pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 10.06.2014pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 18.03.2014pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 19.11.2013pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 10.09.2013PENTRU RECUPERAREA CREANŢELOR
Incheiere de sedinta din 16.04.2013PENTRU RECUPERAREA CREANŢELOR
Incheiere de sedinta din 22.01.2013PENTRU RECUPERAREA CREANŢELOR
PENTRU RECUPERAREA CREANŢELOR
pentru recuperarea creanţelor
pentru recuperarea creanţelor
pentru valorificarea bunurilor debitoarei
pentru continuarea procedurii
pentru continuarea procedurii
în vederea afişării la uşa instanţei a tabelului preliminar al creanţelor
admite cererea formulată de debitoare dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă numeşte lichidator judiar pe C**** V*** A****