S**** Ş************
PetentI************ D* P****** A* J******** G******
IntimatRespinge plângerea formulată de contestatorul Savin Ştefan Adrian, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria C.C. nr. 5275383/07.07.2010 încheiat de intimatul I.P.J. Giurgiu, formulată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al Judeţului Giurgiu . Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 5275383/07.07.2010 încheiat de intimatul I.P.J. Giurgiu. Ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă şi irevocabilă potrivit art. 118 alin. 31 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
amână pronunţarea la 04.05.2011.
Faţă de lipsa relaţiilor solicitate intimatului, urmează a amâna soluţionarea cauzei şi a dispune revenirea cu adresă către acesta.
Apreciind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei probele solicitate de părţi, urmează a le admite în parte, în baza art. 167 C.pr.civ. şi, în vederea administrării acestora, va amâna cauza.