M**** C********* C******
InculpatS**** M*****
Parte vătămatăM**** C********* C******
InculpatCondamnă inculpatul M.C.C. la următoarele pedepse: - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.192 al.2 C.pen. raportat la art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen, cu aplicarea art.74 al.2 şi art.76 lit. d C.pen. - 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.208 al.1-art.209 al.1 lit.g C.pen. raportat la art.320 ind.1 al.7 C.pr.pen, cu aplicarea art.74 al.2 şi art.76 lit. d C.pen. În baza art. 33 lit.a şi 34 lit. b C.pen. contopeşte cele două pedepse, inculpatul M.C.C. urmând să execute pedeapsa rezultantă ,cea mai grea, de 5 (cinci) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a tezaII, lit.b C.pen. pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni,fixat conf. art. 82 C.pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. că partea vătămată S.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul M.C.C. la plata către stat a sumei de 550 lei –cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 200 lei-onorariu avocat oficiu- va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,09.02.2011.
din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunţarea pentru 9 februarie 2011
amână pronunţarea la data de 2 februarie 2011 în vederea depunerii de acte în circumstanţiere
faţă de lipsa inculpatului acordă termen la 25 ianuarie 2011 pt. citarea acestuia cu mandat de aducere şi pt. citarea martorului din lucrări
faţă de lipsa inculpatului acordă termen la 14 decembrie 2010 pt. citarea acestuia conform dispoziţiilor art. 177 alin. 4 C.p.p. şi citarea martorului din lucrări