R*** I**** A********
InculpatÎn temeiul art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 – republicată, raportat la art. 320 ind. 1 C.pr.pen, condamnă inculpatul R. I. A., la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, art. 76 lit. e C.pen. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b C. pen. în cond. prev. de art. 71 al. 2 C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, conform art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 C.pr.pen obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 50 lei-parte din onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2010.