M********* D**** P*** S******** P***** L**** D* A******** S******* P*** P***** M***** M******
ReclamantK**** A*** - C******
PârâtR*** M****** F*****
PârâtR*** R*** I***
PârâtAdmite acţiunea civilă înaintată şi precizată de reclamanta Municipiul Deva, prin Serviciul Public Local de Asistenţă Socială, reprezentată prin Primar, , în contradictoriu cu pârâţii Kozak Anna-Claudia, Roşu Radu-Ioan, Roşu Mădălin-Florin, şi, în consecinţă: Constată încetat contractul de închiriere nr. 10992/17.12.2007 modificat prin act adiţional nr. 1/13.05.2009. Dispune evacuarea pârâţilor din spaţiul locativ. Obligă pârâta Kozak Anna-Claudia în calitate de titular al contractului de închiriere la plata către reclamantă a sumei de 1344,76 lei cu titlul de taxe comune restante şi a sumei de 931,21 lei cu titlul de penalităţi de întârziere aferente, pentru perioada noiembrie 2007 – decembrie 2010 şi în continuare la plata taxelor comune până la data executării efective a hotărârii pronunţate. Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2011.
pentru a se lua cunoştinţă de precizarea acţiunii
la cererea reprezntantei reclamantului pentru a depune la dosar în scris, precizarea la acţiune