Dosar 7454/108/2010** din 08.11.2010

anulare act administrativ 4850


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7454/108/2010**
Data dosar:
08.11.2010
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a III-a CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL LITIGII DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
Obiect:
anulare act administrativ 4850
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.08.2011 la ora 09:00

    Complet: CSCAF
  • Fond

    Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Ţintoi Rodica în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Pâncota şi, în consecinţă : Anulează Răspunsul – Adresă nr. 5046/15.10.2010 emis de Oraşul Pâncota, prin Serviciul Administraţiei Publice Locale privind nesoluţionarea cererii reclamantei de acordare a indemnizaţiei prevăzută de Legea nr. 448/2006 şi de punere în executare a Sentinţei civile nr. 1057/24.06.2009, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4743/108/2008. Obligă pârâtul Oraşul Pâncota la plata retroactivă a indemnizaţiei prevăzută de Legea nr. 448/2006 aferentă perioadei 08.10.2008 – 08.10.2009 pentru minorul Ţintoi Bogdan Călin, încadrat în grad de handicap grav cu asistent prin Certificatul nr. 1029/08.09.2010 emis de Comisia pentru Protecţia Copilului de pe lângă Consiliul Judeţean Arad, cu valabilitate pe perioada 08.10.2008 – 08.10.2009. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 august 2011.

  • Sedinta din data de 02.06.2011 la ora 09:00

    Complet: CA3-2009
  • Amână cauza

    Termen - 11.08.2011 - pentru a se solicita relaţii de la pârât

  • Sedinta din data de 05.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CAU3
  • Amână cauza

    Termen - 02.06.2011 - pentru ca reclamanta să completeze probaţiunea

  • Sedinta din data de 15.03.2011 la ora 09:00

    Complet: C3-fm-E3 sup
  • Încheiere

    Dispune scoaterea cauzei de pe rolul secţiei civile- completul specializat în soluţionarea cauzelor de primă instanţă pentru familie şi minori, şi o va trimite la secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Arad.

  • Sedinta din data de 14.03.2011 la ora 09:00

    Complet: C3-fm-E3
  • Amână cauza

    Amânat pronuntarea la data de 15 martie 2011

  • Sedinta din data de 10.02.2011 la ora 09:00

    Complet: CA3-2009
  • Declină soluţionarea cauzei

    Constată natura juridică a litigiului ca fiind de competenţa completelor speciale de familie şi minori. Constată necompetenţa materială funcţională a instanţei de contencios administrativ. Scoate de pe rolul instanţei de contencios administrativ cauza privind pe reclamanta Ţ***** R*****, în calitate de reprezentant legal a fiului Ţintoi Bogdan Călin, formulată în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Pâncota având ca obiect anularea/desfiinţarea adresei nr. 5046/15.10.2010 emisă de Primăria Oraşului Pâncota, prin Serviciul Administraţiei Publice Locale şi obligarea pârâtului la plata retroactivă a indemnizaţiei prevăzută de Legea nr. 448/2006, aferentă perioadei 08.10.2008 – 08.10.2009 pe seama minorului cu grad de handicap grav, Ţintoi Bogdan Călin. Transpune cauza pe rolul Tribunalului Arad – Secţia civilă, la completele specializate pentru familie şi minori. Trimite cauza la Serviciul registratură pentru repartizare aleatorie. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2011.

  • Sedinta din data de 27.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CA3-2009
  • Amână cauza

    Termen -10.02.2011 - pentru ca părţile să pună concluzii privind competenţa materială a instanţei

Flux dosar


Actualizare GRPD