Ş*** I***
InculpatA********* M***** F*******
Parte civilăL********* O******* R***
Parte civilăL********* C***** -******
Parte civilăS*** U**** A******** S***
Chemat în garanţie asigurător de răspundere civilă obligatorieadmite cererea şi dispune investirea cu formulă executorie a Sentinţei penale nr. 713/2011 şi a Deciziei penale nr. 1853/R/2011.
În baza art.178 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplic.art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, condamnă pe inculpatul Ş.I. pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de: -2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplic.art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, condamnă pe inculpat, pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, la pedeapsa de: -2 ani închisoare. În baza art.33 lit.a Cod penal, constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în forma concursului real prev.de art.33 lit.a Cod penal, iar în temeiul art.34 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: -2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de 24 ore din data de 12 ianuarie 2010. În baza art.86 ind.1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, potrivit art.86 ind.2 Cod penal. Conform art.86 ind.3 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. -b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Potrivit art.86 ind.3 alin.3 Cod penal, inculpatul este obligat să nu conducă nici un vehicul, pe durata termenului de încercare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.86 ind.4 Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 alin.2 Cod penal raportat la art.64 lit.a teza II-a, lit.b Cod penal, iar în temeiul art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art.998 Cod civil rap.la art.14 şi 346 Cod proc.penală, obligă pe inculpat să plătească părţii civile L. C. M., suma de 20.000 lei daune morale, iar în favoarea părţii civile L.O. R. suma de 20.000 lei, cu acelaşi titlu (raportat la culpa de 50% reţinută în sarcina inculpatului). În baza art.191 alin.1 Cod proc.penală, obligă pe inculpat să plătească, în favoarea statului, suma de 1249 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 569 lei reprezintă costul raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, iar 480 lei costul raportului criminalistic întocmit de L.I.E.C Cluj. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă L.O. R. şi de la comunicare pentru inculpat, partea civilă L. C. M. şi pentru asigurătorul MAPFRE FAMILIAR, COMPANIA DE SEGUROS REASEGUROS S.A –Madrid-Spania - reprezentată prin SC UNIQA ASIGURĂRI S.A. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 26 mai 2011.
Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul de judecată din data de 26 mai 2011 .
Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul de judecată din data de 19 mai 2011 .
Pentru a da posibilitatea reprezentanţilor părţilor să depună concluzii scrise,Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul de judecată din data de 12 mai 2011 .
- se va reveni cu adresă către reprezentantul asiguratorului din România pentru a-şi preciza în scris poziţia cu privire la pretenţiile civile formulate de către părţile civile şi se va înainta un exemplar a încheierii de şedinţă, de astăzi, dată la care partea civilă L********* O******* R*** şi-a modificat constituirea de parte civilă în sensul solicitării doar a sumei de 50 mii lei daune morale, iar partea civilă LUMPERDEAN COSMIN MARIAN îşi menţine constituirea de partea civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 50 mii lei daune morale. - recitarea ASIGURĂTORULUI- MAPFRE FAMILIAR, COMPANIA DE SEGUROS Y REASEGUROS S.A. cu sediul în Madrid, Spania, prin S*** U**** A******** S*** România, - pune în vedere părţii civile prezentă să prezinte în vederea audierii martorii: Măsură Ioan şi Sălăgean Ioan
- se va reveni cu adresă către reprezentantul asiguratorului din România pentru a-şi preciza în scris poziţia cu privire la pretenţiile civile formulate de către părţile civile, astfel cu a fost modificată constituirea de parte civilă, a părţii civile L********* O******* R***, se va înainta un exemplar a încheierii de şedinţă, cu precizarea de constituire de parte civilă - recitarea ASIGURĂTORULUI- MAPFRE FAMILIAR, COMPANIA DE SEGUROS Y REASEGUROS S.A. cu sediul în Madrid, Spania, prin S*** U**** A******** S*** România, - se va efectua adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul BN pentru întocmirea unui referat de evaluare al inculpatului
- se va efectua adresă către reprezentantul asiguratorului din România la care se vor anexa constituirile de părţi civile, pentru ca asigurătorul să-şi precizeze poziţia cu privire la pretenţiile civile formulate de către părţile civile, - recitarea ASIGURĂTORULUI- MAPFRE FAMILIAR, COMPANIA DE SEGUROS Y REASEGUROS S.A. cu sediul în Madrid, Spania, prin S*** U**** A******** S*** România, - recitarea părţii civile lipsă
lipsa de procedură cu A********* M***** F*******