Dosar 7534/256/2010 din 11.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART 87 ALIN 1 C.PEN


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7534/256/2010
Data dosar:
11.11.2010
Instanta:
Judecătoria Medgidia
Departament:
penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART 87 ALIN 1 C.PEN
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.12.2010 la ora 08:30

    Complet: P6 amânări pron.
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi c), art. 76 lit. d) Cod penal, art. 3201 alin. 7 C. proc. penală, condamnă pe inculpatul O****** M*****,la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din 11.09.2009. În baza art. 81 C. penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. penal.

  • Sedinta din data de 16.12.2010 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 20.10.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD