Dosar 7539/333/2010 din 01.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87, alin. 1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7539/333/2010
Data dosar:
01.11.2010
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87, alin. 1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Ţ**** M****, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, infracţiune prevăzută şi sancţionată de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a, c şi art.76 lit.e Cod penal. Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective ) şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ( doi ) ani şi 5 (cinci) luni stabilit potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. 1 Cod penal, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal , pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. 1 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare stabilit. În baza art. 189 şi 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Ţ**** M**** la plata către stat a sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate ( 30 lei- în cursul urmăririi penale şi 300 lei- în cursul cercetării judecătoreşti), din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în cursul judecăţii– avocat Solomon Dadi conform delegaţiei nr. 247/2010 va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 mai 2011.

  • Sedinta din data de 28.04.2011 la ora 09:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 06.05.2011

  • Sedinta din data de 03.03.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Amână cauza

    Amânat faţă de lipsa martorului.

  • Sedinta din data de 03.02.2011 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probatoriului.

  • Sedinta din data de 16.12.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Amână cauza

    Amânat în vederea citării inc. în conf. cu art. 177 alin. 4 Cpp.

Flux dosar


Actualizare GRPD