S* L***** R****** S**
Intimat PARATI******* I****
Recurent RECLAMANTRespinge acţiunea civilă formulată de contestatorul I******* I****, cu domiciliul în Timişoara, str. Berzei, nr.28, jud. Timiş, în contradictoriu cu intimata SC LUKOIL ROMÂNIA SRL, cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. Elena Văcărescu, nr. 6, având ca obiect contestaţie decizie de concediere. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.06.2011
Amana pronuntarea pt termenul din 09.06.2011
Amana pronuntarea pt termenul din 07.06.2011
În deliberare, faţă de cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul contestatoarei, considerând-o pertinentă şi întemeiată, în baza disp. art. 96 Cod procedură civilă, urmează a o admite
În deliberare, faţă de cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul intimatei, considerând-o pertinentă şi întemeiată şi observând lipsa de opoziţie a reprezentantului contestatorului, urmează a o admite
În deliberare, faţă de excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de intimată prin intermediul întâmpinării, reţine faptul că angajatorul nu a prezentat scriptul în original, reprezentând Decizia de concediere nr. 780/16.08.2010 şi existentă la dosarul cauzei la filele 35-36, şi, în maniera în care contestatorul nu îşi recunoaşte semnătura, reţine faptul că a fost dovedită comunicarea Deciziei de concediere nr. 780/16.08.2010 prin poştă, urmând a respinge excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de intimată prin intermediul întâmpinării. În deliberare, faţă de cererea în probaţiune formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul contestatorului, urmează a o încuviinţa în parte, şi anume, urmează a încuviinţa proba cu interogatoriul intimatei. În ceea ce priveşte proba testimonială, raportat la teza probantă precum şi la faptul că a fost realizată concedierea contestatorului în baza disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii şi nu din motive de necorespundere profesională sau din motive disciplinare, urmează a o respinge. Va pune în vedere reprezentantului contestatorului ca în termen de 3 zile de la prezenta şedinţă de judecată, să depună la dosarul cauzei, interogatoriul propus ce urmează a fi luat intimatei. În deliberare, faţă de cererea de probaţiune formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul intimatei, privind încuviinţarea şi administrarea în cauză a probei cu interogatoriul contestatorului, având în vedere temeiul de drept al concedierii contestatorului, urmează a o respinge
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când contestatorul are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita intimata.
Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2010, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când intimata are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita contestatorul.