S* T********** 2*** S* - S** P********** I****
ReclamantS* A***** A*** C****** S**
PârâtAdmite cererea formulată. Dispune îndreptarea erorii materiale în sensul că sentinţa pronunţată în acest dosar este o „SENTINŢĂ COMERCIALĂ „şi nu sentinţă civilă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 28.01.2011
Admite cererea formulată. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 346,13lei reprezentând c/val servicii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29..10.2010
Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei, solicitate de reclamantă prin apărător, după administrarea celorlalte categorii de probe. Proroga discutarea admisibilităţii probei cu expertiză tehnică de specialitate contabilitate, după administrarea celorlalte categorii de probe. Se citează pârâta cu copie de pe interogatoriul solicitat de reclamantă, pentru a răspunde în scris Amână judecarea cauzei la 29.10.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2010