L**** I* F******
InculpatD*** M****
MartorS*** M***** V*******
MartorCondamnă pe inculpatul L F, cetăţean român, fără antecendete penale, la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, republicata.În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 3 ani si 2 luni, conform dispozitiilor art. 82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă pe inculpat să achite suma de 560 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză din care 200 lei onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2010.
Amana pronuntarea la data de 20.10.2010. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata în sedinta publica azi, 13.10.2010.
Reia procedura de citare cu martorii lipsă şi în baza art. 183 C.pr.pen emite mandate de aducere pe numele acestora Amână judecarea cauzei la 13.10.2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2010.
Se emite adresă către IPJ Argeş în vederea actualizării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Se citează martorii din rechizitoriu, Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu numitul Grigore Ion solicitate în circusmtanţiere de apărătorul inculpatului . Ia act că inculpatul se obligă să aducă martorul solicitat în circusmtanţiere necitat la viitorul termen de judecată Amână judecarea cauzei la data de 15 septembrie 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2010.
În temeiul art. 171 C. pr. pen. se emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să asigure asitenţa juridică obligatorie a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 23 iunie 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2010.