F****** D*****
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi c), art. 76 lit. d) Cod penal, art. 3201 C. pr. penală, condamnă pe inculpatul F****** D*****, la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a), b) C. penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81 C. penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. penal. În baza art. 71 alin. 5 C. penal, dispune suspendarea condiţionată a executării şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 C. proc. penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C. proc. penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 500 lei. În temeiul art. 189 alin. 2 C. proc. penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justiţie în favoarea Baroului Constanţa, pentru avocat Bechir Emin cu delegaţia nr. 32289/08.12.2010 a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 10.02.2011.
Amână pronunţarea la data de 10.02.2011
S-a amânat pronunţarea la data de 03.02.2011
Pentru lipsa inculpatului.