C**** J***** J***
ContestatorI************ J******* A* P******* D* F******** C**** S******
IntimatAdmite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria K, nr. 082714, încheiat la 08.06.2010, orele 08.10 , de I.G.P.F. Caraş-Severin şi în consecinţă exonerează contravenientul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei. Se ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2010.
Admite cererea de amânare formulată de contravenient. Contravenientul prezenta pe martorul Gruia Desanca sau va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile adresa martorului în vederea citării acestuia sub sancţiunea decăderii din probă. Citarea intimatei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.11.2010
Admite probatoriul testimonial şi cu înscrisuri, solicitat de reprezentantul contravenient. Contravenientul va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile numele şi adresa martorului în vederea citării acestuia sau de al prezenta personal sub sancţiunea decăderii din probă. Efectuarea de adresă la intimată şi se va solicita să înainteze instanţei documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie. Citarea intimatei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.10.2010
Efectuarea de adresă la intimată şi se va solicita să înainteze instanţei documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie. Citarea contravenientului cu exemplarul doi al întâmpinării şi a intimatei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.09.2010