H**** M**************
CondamnatÎn baza art. 450 alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Spital Tg. Ocna, privind pe condamnatul H**** M************** deţinut în executarea pedepsei de 616 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 80/2009 a Judecătoriei Murgeni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 87/2009 emis de Judecătoria Murgeni, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 100 RON reprezentând onorariul minim pentru avocatul desemnat din oficiu, către Biroul de Avocaţi Oneşti. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.12.2010.