T****** M****
PetentI************
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Înlocuieşte amenda aplicată prin procesul verbal de contravenţie cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2010.
Se citează petentul cu un exemplar al întâmpinării depuse de către intimat şi menţiunea de a indica numele şi adresa martorului solicitat fi încuviinţat ,emite adresă către intimat şi amână cauza la 05.10.2010.
Se citează petentul cu menţiunea de a indica cuantumul venitului salarial lunar pe care îl realizează şi menţiunea de a depune la dosarul cauzei certificatul de naştere al fiicei minore şi amânăcauza la 07.09.2010.