S* T********** 2*** S* - P*** S** P********** I****
CreditorS* D******** F*** S**
DebitorAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 8.889,2 lei, reprezentând contravaloare servicii. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 1.157,02 lei, reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge cererea privind cheltuielile de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător ca fiind neîntemeiată. Încuviinţează pentru reclamantă probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiză contabilă. În conformitate cu disp. art. 222 C.proc.civ., pune în vedere pârâtei, prin reprezentant legal, să răspundă la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Prorogă administrarea probei cu expertiză contabilă după administrarea celorlalte probe. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.01.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de pârâtă prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător ca fiind legală şi întemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.11.2010, pentru când creditoarea are termen în cunoştinţă şi pentru când se citează debitoarea. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu debitoarea S* D******** F*** S** la sediul indicat de Oficiul Registrului Comerţului. În conformitate cu disp. art. 95 C.proc.civ., va dispune citarea debitoarei şi prin afişare la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.10.2010, pentru când creditoarea are termen în cunoştinţă şi pentru când se citează debitoarea. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2010.