Dosar 7887/112/2010 din 02.11.2010

contestaţie la executare (art.461 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7887/112/2010
Data dosar:
02.11.2010
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
contestaţie la executare (art.461 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 1 - Fond
  • Soluţionare

    În temeiul disp.art. 461 al. 1 lit. d Cod procedură penală Admite contestaţia la executare formulată de condamnatul U. L.V.cu privire la Sentinţa penală nr. 217 pronunţată la 10.10.2007 de Tribunalul Bistriţa Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 868/5.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: - deduce din pedeapsa aplicată petentului, de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani, durata reţinerii şi arestării preventive din 19.XI.2004 şi până la 9 februarie 2007 şi de la data reîncarcerării la zi, respectiv din 17.III.2010 la zi. Anulează vechiul mandat de executare. Dispune emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentinţe. Acordă apărătorului din oficiu, av. Ceoarec Dorina onorariu în cuantum de 100 lei ce se va suporta din fondurile MJLC. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 08.12.2010 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 1 - Fond
  • Amână cauza

    amânat pentru acvirarea dosarului de fond nr. 2191/112/2005 al Tribunalului Bistriţa Năsăud

    Incheiere de sedinta din 08.12.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD