S********* L**** D** Î********* M********
Recurent ReclamantI************ Ş***** J******* M********
Recurent PârâtC******* T***** C***** S**** A*** M***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de pârâtul I.Ş.J.M. şi, respectiv, admite în parte recursul declarat de reclamantul S.L.Î.M., în contra sentinţei civile nr. 738/07 mai 2010, a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar civil nr. 78/100/2010, pe care o modifică în parte, în sensul că : Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.Ş.J.M. şi, în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamantul S.L.Î.M., împotriva pârâtului I.Ş.J.M., ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.L.Î.M., în contradictoriu cu pârâtul C.T." C.S." BM şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să acorde membrilor de sindicat, menţionaţi în dispozitivul sentinţei, prima de vacanţă în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, conform art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş pe anul 2008-2009, pentru anii 2008 şi 2009, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa recurată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2010.