A**** M****
ReclamantN***** A****
PârâtN***** L********
PârâtN***** C*******
PârâtN***** R*****
PârâtÎnch.246 Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în şedinţă: lipsă părţile. Procedura este nelegal îndeplinită. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: JUDECATA, Faţă de lipsa de procedură pentru acest termen, urmează a amâna cauza, şi Consideră necesar a se emite adresă către Primăria Lunca, prin care se va solicita a comunica instanţei anexa 24 după def. Niţură Maria. PENTRU ACESTE MOTIVE DISPUNE: Amână cauza la 11 noiembrie 2010. Dispune citarea reclamantei A**** M****, cu menţiunea de a achita taxa de timbru în sumă de 613,33 lei + timbru judiciar 3,00 RON sub sancţiunea aplicării prev art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 modificată. Dispune repetarea procedurii de citare a părţilor care nu au TC. Pune în vedere reclamantei să citeze pârâtul Niţură Gabriel şi prin publicitate, cf.art.95 al.3 Cod procedură civilă. Dispune citarea pârâtului Niţură G., şi prin afişare la uşa instanţei, conform art. 95 al.2 Cod procedură civilă. Dispune a se emite adresă către Primăria Lunca, în sensul celor sus menţionate. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 septembrie 2010.
Având în vedere lipsa de procedură cu Niţură Gabriel, dispune repetarea procedurii de citare a acestuia, motiv pentru care amâna cauza.