I******** E** L*****
Recurent CondamnatAdmite recursul formulat de condamnatul IAMANDEIU LUCIAN, împotriva s.p. nr. 750/29.04.2010 a Judecătoriei Ploieşti. Casează sentinţa şi rejudecând cauza în fond după casare, admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnat, în prezent aflat în executarea pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 704/2000 pronunţată de Judecătoria sect. III Bucureşti. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberarii condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 1306 zile închisoare, ramase neexecutate. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămane în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.06.2010