C**** M* I***
CreditorS** A** G*** " S* B******** P*** R****** G******** M*
Debitorrespinge cererea.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, c. jr. depune împuternicire de reprezentare juridică şi întâmpinare. După strigarea cauzei se prezintă debitorul, care depune taxă de timbru în cuantum de 19,50 lei cu chitanţa 4513490 şi timbru judiciar de 1,50 lei, două chitanţe de plată a sumelor de 31 lei, respectiv 29 lei. I se înmânează un exemplar după întâmpinare pentru a lua la cunoştinţă. J U D E C A T A, Avându-se în vedere faptul că creditoarea a formulat întâmpinare la dosar, iar debitorul s-a prezentat după strigarea cauzei şi pentru a se lua la cunoştinţă de acest înscris,