C************* M****
ReclamantC************* I****
PârâtAdmite acţiunea precizată. Constată că reclamanta este singurul moştenitor al autorului, revenindu-i întreaga masă succesorală rămasă la decesul acestuia. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi 16.12.2010.
Dispune repetarea adresei către expertul desemnat în cauză, doamna Pletea Dora, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză în specialitatea construcţii.
Dispune emiterea unei adrese către expertul desemant în cauză, doamna Pletea Dora, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Dolj, pentru a avansa suma reprezentând onorariul pentru expert, din fondurile Ministerului Justiţiei către expertul desemnat în cauză.
Acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării cererii de scutire a plăţii onorariului pentru expert.
Admite în principiu acţiunea civilă având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamanta C************* M**** în contradictoriu cu pârâtul C************* I****. Constată deschisă succesiunea autorului Constantinescu Gheorghe, la data de 16.03.1997, având ca moştenitori legali pe reclamantă, cu cota de ¼ din masa succesorală, precum şi pe pârât, căruia îi revine cota de 3/4 din masa succesorală. Constată că masa succesorală se compune din cota de ½ dintr-un imobil casă de locuit şi anexe gospodăreşti, situat în comuna Gângiova, jud. Dolj, teren intravilan aferent în suprafaţă de 1.000 m2, situat în T 1, P 23, precum şi teren extravilan în suprafaţă totală de 1 ha şi 3.800 m2, cu amplasamentele şi vecinătăţile indicate în TDP 450-44334/27.12.1993 emis pe numele autorului. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor în cotele arătate. Dispune ca pentru evaluarea şi lotizarea bunurilor din componenţa masei succesorale să se efectueze o expertiză tehnică în specialitatea construcţii civile, expertul tehnic urmând a propune două variante de lotizare, incluzând şi suprafeţele de teren menţionate. Se va stabili onorariu provizoriu pentru expert în cuantum de 600 lei, sumă ce urmează a fi achitată de reclamantă. Se va efectua adresă la Biroul de expertize tehnice judiciare de pe lângă Tribunalul Dolj pentru comunicarea unei liste cu experţi în specialităţile indicate. Fixează termen de fond la data de 30.09.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.07.2010.
Încuviinţează proba testimonială propusă de reclamantă, prin apărător, şi acordă un nou termen de judecată în vederea administrării acestor probe. Se va cita pârâtul cu menţiunea că reclamanta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru şi în cazul admiterii acţiunii el va fi obligat la plata taxei.
Pentru a se soluţiona cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către reclamantă, instanţa va acorda un nou termen de judecată.