O*** G**** C******* D**
ReclamantA*** N*** S******* V********* Ş* P** S******** A********** B********
PârâtAdmite acţiunea reclamantului Oros-Groza Cristian Dan în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Dispune anularea Ordinului nr.70136/2.10.2009 emis de pârâtă ca fiind netemeinic şi nelegal. Se ia act că reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr.70136/2.10.2009. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat reclamantul conform contractului de management nr.154/07.07.2009 începând cu data eliberării din funcţie şi până la data de 01.12.2010. Obligă pârâta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu avocat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi 10.03.2011 în şedinţă publică. DOS. ICCJ NR. 80.1/59/2010.D.C. NR. 1039/28.02.2012.ADMITE RECURSUL PÂRÂTEI, RESPINGE ACŢIUNEA RECLAMANTULUI.
Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2011, sala 240, completul CA3, termen dat în cunoştinţa reclamantului pentru când se va cita pârâta la sediul actual. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.02.2011.
Incheiere de sedinta din 10.02.2011