A******** D* P*********** V***** C**** 7** B********
ReclamantA******* I***
PârâtAdmite excepţia perimării invocată de instanţă, din oficiu. Constată perimată acţiunea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari Vasile Conta nr. 7-9, în contradictoriu cu pârâtul A******* I***. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2012.
În baza art. 155 ind.1 C.proc.civ. suspendă judecata cauzei având ca obiect „pretenţii ” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari Vasile Conta nr.7-9 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul A******* I***, până când reclamanta va preciza în mod expres, separat, cuantumul debitului restant şi cel al penalităţilor şi va depune la dosar procesele verbale ale Adunării Generale a Asociaţiei aferente anilor 2008-2010 şi fişa individuală întocmită pentru pârât din care să reiasă modul de calcul al penalităţilor, respectiv suma restantă, numărul zilelor de întârziere, coeficientul de penalitate aplicat. Cu drept de recurs separat, pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2011.
Se va emite adresă reclamantei să depună la dosar procesele verbale a Adunării Generale a Asociaţiei aferente anilor 2008-2010 şi fişa individuală întocmită pentru pârât din care să reiasă modul de calcul al penalităţilor, respectiv suma restantă, numărul zilelor de întârziere, coeficientul de penalitate aplicat. De asemenea se va preciza în mod expres, separat, cuantumul debitului restant şi cel al penalităţilor, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art.1551 Cod procedură civilă.