R*** F******
ReclamantB******** V*******
PârâtB******** V*******
PârâtB******** V*******
PârâtÎn baza disp. art. 246 din C. proc. civ. ia act de renunţarea la judecată. Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamanta Roşu Florica solicită acordarea unui termen de judecată pentru a avea posibilitatea să achite taxa de timbru ca fiind legală şi întemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31.08.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamanta R*** F****** prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a avea posibilitatea să facă plata integrală a taxei de timbru ca fiind legală şi întemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.06.2011, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când se citează pârâtul la domiciliile indicate. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În conformitate cu disp. art. 129, alin. 5 C.proc.civ. emite adresă către Direcţia Judeţeană pt. Evidenţa Persoanelor Argeş pentru a comunica dacă pârâtul B******** V******* locuieşte la adresa din comuna Bradu, sat Geamăna, judeţul Argeş. Admite cererea petentei. Încuviinţează plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2.065,5 lei în trei rate lunare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.04.2011, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când se citează pârâtul. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2011
Repune cauza pe rol în vederea citării corecte a părţilor, pârâtul la interogatoriu. Acordă termen de judecată la data de 16.03.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul.
În baza disp. art. 242, alin. 1, pct. 2 din C. proc. civ. suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe parcursul suspendării.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Înaintează către compartimentul registratură în vederea repartizării aleatorii cererea de reexaminare a taxei de timbru formulate de reclamanta Roşu Florica în conformitate cu disp. art. 18, alin. 3 din Lg. 146/1997 modificată. Admite cererea de ajutor public judiciar sub forma a 50% din taxa judiciară de timbru. Pune în vedere reclamantei facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2.065,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării. Menţine dispoziţia luată prin încheierea de şedinţă din data de 08.09.2010, în sensul că va dispune citarea pârâtului Bălănescu Valerica şi cu mandat de aducere fără însoţitor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.11.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reclamantei să consulte un avocat, sau/şi să formuleze cerere de reexaminare taxă de timbru ori cerere de ajutor public judiciar. Pentru celeritatea soluţionării cauzei, şi stabilirea domiciliului cu exactitate pentru intimat, în conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 din C.proc.civ., va dispune citarea pârâtului B******** V******* şi cu mandat de aducere fără însoţitor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.10.2010, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi pentru când se citează pârâtul Bălănescu Valerica. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2010.